Acantit
Actilonit
Acvamarin
Acvamarinul
este o varietate a berilului, mineral din grupa alumosilicaților.
Acvamarinul cristalizează in sistemul hexagonal, având formula chimică
Be3Al2Si6O18, duritatea 7,5-8 și densitatea 2,6-2,9. Culoarea depinde de
conținutul în titan sau fier (albastră spre verzui deschis). Căldura
sau lumina puternică pot determina schimbarea culorii cristalului.
Acvamarinul se găsește frecvent în roci ca pegmatitele, granit sau în roci metamorfice ca gnaisurile, sau se mai poate întâlni ca sediment în albiile râurilor.
Cel mai mare cristal de acvamarin găsit până în prezent, a fost descoperit la Marambaia (Brazilia) în anul 1910, având o greutate de 110,5 kg (520 carate) și o lungime de 48 cm.
Acvamarinul se găsește frecvent în roci ca pegmatitele, granit sau în roci metamorfice ca gnaisurile, sau se mai poate întâlni ca sediment în albiile râurilor.
Cel mai mare cristal de acvamarin găsit până în prezent, a fost descoperit la Marambaia (Brazilia) în anul 1910, având o greutate de 110,5 kg (520 carate) și o lungime de 48 cm.
Adular
Agat
Agatul
este o varietate microcristalină a mineralului cuarț. Caracteristic
agatului sunt dungile colorate diferit. Repartiția regulată a dungilor
se datorește unei cristalizări ritmice.
Agatul cristalizează în golurile (geodele) din rocile înconjurătoare, care pot fi frecvent roci magmatice dar și roci sedimentare unde se întâlnesc așa-numitele microagate.
Cele mai răspândite forme sunt agatele-migdale, asociate cu calcita. Cel mai mare agat (35 tone, Brazilia) găsit până în prezent a fost prezentat ca ametist în anul 1902 la o expoziție în Düsseldorf.
Alte locuri unde s-au găsit cantități mai însemnate de agat sunt: Rio Grande do Sul in Brazilia, Glashütte, Idar-Oberstein , St.Egidien (Sachsen) und Schöngleina/Thür in Germania, Iemen, Mongolia, Sicilia, Boemia in Cehia,Uruguai, Monte Tondo lângă Vicenza în USA.
Agatul cristalizează în golurile (geodele) din rocile înconjurătoare, care pot fi frecvent roci magmatice dar și roci sedimentare unde se întâlnesc așa-numitele microagate.
Cele mai răspândite forme sunt agatele-migdale, asociate cu calcita. Cel mai mare agat (35 tone, Brazilia) găsit până în prezent a fost prezentat ca ametist în anul 1902 la o expoziție în Düsseldorf.
Alte locuri unde s-au găsit cantități mai însemnate de agat sunt: Rio Grande do Sul in Brazilia, Glashütte, Idar-Oberstein , St.Egidien (Sachsen) und Schöngleina/Thür in Germania, Iemen, Mongolia, Sicilia, Boemia in Cehia,Uruguai, Monte Tondo lângă Vicenza în USA.
Ajoit
Ajoitul
este un mineral foarte rar care face parte din clasa silicaților și
germanaților fiind un silicat neclasificat. Mineralul cristalizează în
sistemul triclinic și are compoziția chimică (K,Na)Cu7AlSi9O24(OH)6 *
3H2O. Se prezintă sub formă de agrgate masive tabulare, sau cristale
prismatice de culoare verde-abăstruie. Numele mineralului provine de
locul unde a fost prima oară descoperit - districtul„ Ajo” din „Pima
County” Arizona SUA.
Ajoitul împreună cu Shattuckitul apar ca minerale secundare (formate prin procese metamorfice, hidrotermale sau intemperii) în zăcămintele de cupru.
Mineralul a fost găsit la Ramsbeck/Bestwig în Germania, Devon în Marea Britanie, prefectura Tochigi din Japonia, Khorixas in Namibia,Transvaal in Africa de Sud ca și Osborn/Arizona și Ajo in SUA.
Ajoitul împreună cu Shattuckitul apar ca minerale secundare (formate prin procese metamorfice, hidrotermale sau intemperii) în zăcămintele de cupru.
Mineralul a fost găsit la Ramsbeck/Bestwig în Germania, Devon în Marea Britanie, prefectura Tochigi din Japonia, Khorixas in Namibia,Transvaal in Africa de Sud ca și Osborn/Arizona și Ajo in SUA.
Albastru
Alabastrul
este o varietate microcristalină a mineralului gips, în care se găsesc,
adeseori, vinișoare subțiri multicolore. Poate fi translucid, de
culoare albă, cenușie sau, foarte rar, neagră. Este întrebuințat la fabricarea unor obiecte ornamentale.
Alexandrit
Amazonit
Ametist
Ametistul este o varietate de cuarț violet-albăstrui. Mineralul
are frecvent o culoare violetă, de nuanțe diferite până la variante de
culoare roz. Culoarea este distríbuită neuniform în masa mineralului,
astfel apar dungi de nuanțe mai închise. Factori determinanți ai culorii
sunt realizate prin prezența ionilor de Fe4+ așezați în structura
atomică a rețelei tetraedrice. Culoarea ametistului s-ar datora prin
înlocuirea unor atomi de siliciu cu atomi de fier, aceasta fiind o
teorie controversată. Ametiste se pot transforma prin supunere la
radiație în cristale incolore. Un efect asemănător de schimbare a
culorii se realizează prin expunerea la soare, sau la căldură un timp
mai îndelungat mineralului.
Ametistul este un mineral foarte răspândit în natură, exemplarele mai mari care se pot tăia și șlefui fiind folosite ca pietre prețioase, asftfel de cristale s-au găsit în Brazilia, Uruguay, Madagascar, Rusia, Germania și Sri Lanka. Asemenea cristale mari se găsesc în geodele (golurile) filoanelor hidrotermale asociat cu calcedonie și în rocile vulcanice.
Ametistul este un mineral foarte răspândit în natură, exemplarele mai mari care se pot tăia și șlefui fiind folosite ca pietre prețioase, asftfel de cristale s-au găsit în Brazilia, Uruguay, Madagascar, Rusia, Germania și Sri Lanka. Asemenea cristale mari se găsesc în geodele (golurile) filoanelor hidrotermale asociat cu calcedonie și în rocile vulcanice.
Ametrin
Amfiboli
Grupa
Amfibolilor cuprinde minerale din grupa silicaților care din punct de
vedere structural se prezintă sub formă de lanțuri duble cu grupări
SiO4-de legătură tetraedrice având formula chimică generală:
- A0-1B2C5T8O22(OH)2.
In această formulă structurală literele A, B, C și T reprezintă diferite poziționări în structura mineralului, literele fiind înlocuite de cationi: - A: loc gol, Na+, K+, Ba+, Sr+, Ca+, Li+
- B: Ca2+, Na+, Mg2+, Fe2+, Mn2+, Li+, Sr2+, Ba2+, Mn2+, Fe2+, Co2+, Ni2+, Zn2+, Mg2+, Pb2+, Cu, Zr, Mn3+, Cr3+, V, Fe3+,
- C: Mg2+, Fe2+, Mn2+, Li+, Al3+, Zn2+, Ni2+, Co2+, Ti4+, Fe3+, V, Cr3+, Mn3+, Zr,
- T: Si4+, Al3+, Ti4+
- In loc de grupări hidroxilice (OH-) amfibolii au și gruparea F-, Cl-, O2-
Amfibolii sunt o grupă de minerale cu o structură chimică foarte variată, fiind părți componente importante din roci magmatice și roci metamorfice
Andaluzit
Andaluzitul este un mineral numit și „piatra crizantemă”.
Din punct de vedere chimic este un silicat de aluminiu, care face parte din clasa inosilicaților cu anioni străini așezați tetraedric. Mineralul cristalizează în sistemul ortorombic, cu formula chimică Al2SiO5. Se prezintă mai frecvent în natură sub formă de cristale prismatice, care sunt de forme pătrate pe secțiune, sau sub formă de agregate masive. Culoarea mineralului variază de la roșu, roz, galben-brun, galben sau verde. Are o duritate 6,5 - 7,5 și o densitate de 3,1-3,2 (g/cm³).
Formare și raspândire în natură Mineralul ia naștere la presiuni relativ reduse prin procese metamorfice de natură termică de contact. Mai poate fi întâlnit în pegmatite, sau roci sedimentare fiind utilizat ca piatră prețioasă. Andaluzitul a fost găsit mai ales în Bimbowrie în Australia, Morro do Chapeú/Bahia în Brasilia, Darmstadt în Germania și Lisens/Alpi în Austria. Este folosit la producera portelanului.
Din punct de vedere chimic este un silicat de aluminiu, care face parte din clasa inosilicaților cu anioni străini așezați tetraedric. Mineralul cristalizează în sistemul ortorombic, cu formula chimică Al2SiO5. Se prezintă mai frecvent în natură sub formă de cristale prismatice, care sunt de forme pătrate pe secțiune, sau sub formă de agregate masive. Culoarea mineralului variază de la roșu, roz, galben-brun, galben sau verde. Are o duritate 6,5 - 7,5 și o densitate de 3,1-3,2 (g/cm³).
Formare și raspândire în natură Mineralul ia naștere la presiuni relativ reduse prin procese metamorfice de natură termică de contact. Mai poate fi întâlnit în pegmatite, sau roci sedimentare fiind utilizat ca piatră prețioasă. Andaluzitul a fost găsit mai ales în Bimbowrie în Australia, Morro do Chapeú/Bahia în Brasilia, Darmstadt în Germania și Lisens/Alpi în Austria. Este folosit la producera portelanului.
Anglezitul
Antimonit (stibina)
Apatit
Apatit
este denumirea generică a mineralelor fluorapatit, clorapatit,
hidroxilapatit din grupa apatitului piromorfic, diferențiate între ele
prin prezența ionilor de fluor (F), clor (Cl) respectiv a grupei
hidroxil (OH). Formula chimică generală a mineralului:
Ca5(PO4)3(F,Cl,OH).
Formulele chimice ale mineralelor individuale:
Ca5(PO4)3F (fluorapatit)
Formulele chimice ale mineralelor individuale:
Ca5(PO4)3F (fluorapatit)
- Ca5(PO4)3Cl (clorapatit)
- Ca5(PO4)3(OH) (hidroxilapatit)
Aragonitul
Aragonitul
este un mineral, respectiv o variantă anhidră a carbonatului de calciu,
fără ioni străini. El cristalizează în sistemul ortorombic. Formula sa
chimică este: CaCO3. Densitatea este de 2,95 g/cm3.
Duritatea pe scara lui Mohs variază între 3,5 - 4.5. Cristalele sale pot fi prismatice, cilindrice, dendritice sau oolitice, de culori diferite, cu un grad de transparență diferită, având proprietatea de luminiscență și fluorescență (în prezența razelor ultra-violete), fiind atacat ușor de baze sau acizi.
Pe lângă argonit, se mai pot găsi în natură alte varietăți ale carbonatului de calciu: Calcit, Vaterit, Calcar, Cretă și Marmură.
Aragonitul este componenta principală a perlmuttului, de origine biogenă, participând la formarea perlelor și coralilor.
In regiunea Aragon mineralul s-a format în golurile rocilor magmatice, aici fiind prezente florile fierului, iar în prezența apelor termale sunt prezente variantele sprudelstein și pisolith.
Aragonitul ia naștere prin oxidare sau prin procese hidrotermale din siderită (FeCO3) și pirită.
Regiunile unde s-a descoperit în cantități notabile sunt: Corocoro (Bolivia), Erzberg (Austria), Hořenec/Bílina și Karlovy Vary (Cehia), Aragon (Spania), Podrečany (Slovacia), Cianciano (Italia) și Tarnobrzeg (Polonia).
Duritatea pe scara lui Mohs variază între 3,5 - 4.5. Cristalele sale pot fi prismatice, cilindrice, dendritice sau oolitice, de culori diferite, cu un grad de transparență diferită, având proprietatea de luminiscență și fluorescență (în prezența razelor ultra-violete), fiind atacat ușor de baze sau acizi.
Pe lângă argonit, se mai pot găsi în natură alte varietăți ale carbonatului de calciu: Calcit, Vaterit, Calcar, Cretă și Marmură.
Aragonitul este componenta principală a perlmuttului, de origine biogenă, participând la formarea perlelor și coralilor.
In regiunea Aragon mineralul s-a format în golurile rocilor magmatice, aici fiind prezente florile fierului, iar în prezența apelor termale sunt prezente variantele sprudelstein și pisolith.
Aragonitul ia naștere prin oxidare sau prin procese hidrotermale din siderită (FeCO3) și pirită.
Regiunile unde s-a descoperit în cantități notabile sunt: Corocoro (Bolivia), Erzberg (Austria), Hořenec/Bílina și Karlovy Vary (Cehia), Aragon (Spania), Podrečany (Slovacia), Cianciano (Italia) și Tarnobrzeg (Polonia).
Argintul
Argintul este un element chimic.In tabelul periodic are simbolul Ag şi numărul atomic 47. Este un metal tranziţional, având configuraţia electronică a kriptonului, al patrulea gaz rar (1s2, 2s2 2p6, 3s2 3p6, 4s2 3d10 4p6) la care se adaugă un electron s pe stratul al cincilea (5s1) şi substratul 4d complet (4d10).Este
un metal alb, strălucitor, şi, după cum îi spune şi numele, argintiu.
În tăietură proaspătă, are o culoare uşor gălbuie. Face parte, împreună
cu aurul, platina, paladiul, iridiul din categoria metalelor
preţioase. Este moale, maleabil şi ductil, fiind metalul cu cea mai
mare conductibilitate electrică şi termică. Se oxidează cu uşurinţă în aer, formând oxizi, şi, de asemenea, în prezenţa sulfului, cu care formează sulfuri.
Fiind un bun conducător de electricitate, este folosit în electrotehnică şi electronică, fie ca atare, fie sub formă de depuneri galvanice. Deoarece este foarte ductil, se pot realiza prin tragere fire extrem de subţiri, iar prin turnare şi ambutisare, conectori şi pastile pentru contacte electrice. Desi se oxidează cu uşurinţă, stratul de oxid nu este aderent, drept pentru care mulţi ani a fost principalul metal folosit în conectică. Cu toate acestea, odată cu progresul tehnologic din ultimii ani, conectica de înaltă calitate se realizează din aur sau argint aurit.
Se mai întrebuinţează la baterea monedelor, în giuvaergerie, precum şi în medicină. Deoarece eliberează spontan ioni negativi (care au acţiune germicida), multe decenii a fost întrebuinţat la confecţionarea de instrumente medicale şi proteze. În stomatologie, din argint se realizează cu succes pivoţi endodontici. Nu poate fi folosit ca atare la confecţionarea de proteze dentare, ci numai în aliaje, împreună cu celelalte metale nobile.
Fiind un bun conducător de electricitate, este folosit în electrotehnică şi electronică, fie ca atare, fie sub formă de depuneri galvanice. Deoarece este foarte ductil, se pot realiza prin tragere fire extrem de subţiri, iar prin turnare şi ambutisare, conectori şi pastile pentru contacte electrice. Desi se oxidează cu uşurinţă, stratul de oxid nu este aderent, drept pentru care mulţi ani a fost principalul metal folosit în conectică. Cu toate acestea, odată cu progresul tehnologic din ultimii ani, conectica de înaltă calitate se realizează din aur sau argint aurit.
Se mai întrebuinţează la baterea monedelor, în giuvaergerie, precum şi în medicină. Deoarece eliberează spontan ioni negativi (care au acţiune germicida), multe decenii a fost întrebuinţat la confecţionarea de instrumente medicale şi proteze. În stomatologie, din argint se realizează cu succes pivoţi endodontici. Nu poate fi folosit ca atare la confecţionarea de proteze dentare, ci numai în aliaje, împreună cu celelalte metale nobile.
Auricalcitul
Aurul
Aurul
este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri. Fiind răspândit în
stare nativă în natură, el se putea obţine uşor în cantităţi mici. Se
crede ca aurul a fost descoperit înaintea cuprului. Cules sub forma
unor bucăţi strălucitoare din nisipurile râurilor şi din depunerile
aluvionare, aurul a fost dintotdeauna un metal de ornament, apreciat
pentru luciul său galben, dar mai ales pentru stabilitatea sa faţă de
agenţii corozivi. Uşor de prelucrat, prin ciocănire, el lua forma
diverselor obiecte de podoabă sau de cult cunoscute în antichitate.
Aurul pur (care este întotdeauna galben) este prea moale pentru
folosirea sa ca bijuterie. Metalele care se folosesc în amestec cu
aurul, pentru a-l întări, pot modifica culoarea acestuia, rezultând
astfel un aur de diferite nuanţe de galben, alb şi roşu. Acest amestec
determină numărul de carate al aurului. Este unul din cele mai dense
metale. Minereurile de aur pur, în afară de aurul nativ, sunt foarte
rare. Aurul se găseşte majoritar în doar câteva minerale rare şi într-o
proporţie mai mică în alte câteva. Uneori acesta e întalnit şi sub
forma de aliaj cu alte metale, în special argint. Puţinele
minerale care acceptă în formula lor existenţa aurului fac parte
dintr-o subclasă a sulfurilor şi sunt numite telururi. Foarte rar se
găsesc telururi care să nu conţină aur. Aceasta se explică prin faptul
că telurul este singurul element de care aurul se ataşează foarte uşor.
Printre telurile cele mai bogate în aur, şi aşa putine, se numără :
nagyagit, calaverit, silvanit şi krennerit. De regulă acestea se
prezintă sub formă de minereuri de aur. Uneori se găsesc şi în asociaţie
cu aurul nativ.
Tot in grupa sulfurilor există şi o sumă de minerale numite ‘Aurul Prostului‘, (cel mai cunoscut fiind pirita), care şi-au căpătat această denumire de la asemănarea cu aurului în culoare si strălucire. Ce diferenţiază totusi aurul de aceste minerale este tocmai ductibilitatea acestuia, maleabilitatea şi densitatea.
Tot in grupa sulfurilor există şi o sumă de minerale numite ‘Aurul Prostului‘, (cel mai cunoscut fiind pirita), care şi-au căpătat această denumire de la asemănarea cu aurului în culoare si strălucire. Ce diferenţiază totusi aurul de aceste minerale este tocmai ductibilitatea acestuia, maleabilitatea şi densitatea.
Autunitul
Autunitul
este un mineral extrem de rar, din categoria fosfaţilor, arsenaţilor şi
vanadaţilor, mai precis este un fosfat de uraniu cu formula chimică Ca(UO2PO4)2 * 10 - 12 H2O.
Mineralul cristalizează în sistemul tetragonal, prezentându-se sub formă de cristale tabulare, foioase sau solzoase, de o culoare galbenă deschisă, cu variate galben verzui, verzi.
La lumina ultravioletă apare galben fosforescent, asemenător tuburilor fluorescente de neon.
Autunit ia naştere prin procesul de oxidare a zăcămintelor de uraniu şi pegmatit. De asemenea se poate apare în roci sedimentare sau roci formate prin prcese hidrotermale din diferite minereuri de uraniu.
Locuri pe glob unde s-a găsit autunit sunt: Schneeberg şi Johanngeorgenstadt în Germania, Autun in Franţa, Northern Territory în Australia, Cornwall în Marea Britanie, Washington în SUA şi Jáchymov în Slovacia.
Mineralul cristalizează în sistemul tetragonal, prezentându-se sub formă de cristale tabulare, foioase sau solzoase, de o culoare galbenă deschisă, cu variate galben verzui, verzi.
La lumina ultravioletă apare galben fosforescent, asemenător tuburilor fluorescente de neon.
Autunit ia naştere prin procesul de oxidare a zăcămintelor de uraniu şi pegmatit. De asemenea se poate apare în roci sedimentare sau roci formate prin prcese hidrotermale din diferite minereuri de uraniu.
Locuri pe glob unde s-a găsit autunit sunt: Schneeberg şi Johanngeorgenstadt în Germania, Autun in Franţa, Northern Territory în Australia, Cornwall în Marea Britanie, Washington în SUA şi Jáchymov în Slovacia.
Aventurin
Azurit
Azuritul (sau Chessylit)
este un mineral răspândit, care face parte din clasa mineralelor,
carbonate anhidre. Cristalizează în sistemul monoclinic având formula
chimică Cu3(CO3)2(OH)2.
Habitusul azuritului fiind sub formă de cristale colonare scurte, sau
sub formă tabulară, cristalele sunt de o culoarea albastră intensă,
culoare care a determinat denumirea de azurit a mineralului. Duritatea
pe scara Mohs
este de 3,5 - 4, iar densitatea de 3,8, urma fiind de culoare albastră
deschisă. Dacă nu se cunoaşte compoziţia chimică datorită
pseudomorfozei se poate confunda cu malachitul. Azuritul este un mineral secundar, care se formează prin procesele chimice de degradare a calcopiritei
sau altor minerale din categoria sulfiţilor de fier sau cupru. Prin
hidratare se transformă în malachit, din care poate fi găsit frecvent
asociat cu mineralul originar nedegradat. Locurile
mai importante unde s-a descoperit mineralul sunt: Guangdong in China,
Chessy/Lyon in Franţa, Touissit in Maroc, Tsumeb in Namibia, ca şi
Bisbee/Arizona şi La Sal/Utah in USA.
Baritina
Baritina este un mineral răspândit (sulfat de bariu – BaSO4),
din clasa sulfaţilor anhidrii. Cristalizează în sistemul ortorombic.
Are un habitus prismatic, frecvent tabular. Formula chimică: BaSO4.
Culoarea este variabilă (albă, cenuşie, roşiatică, gălbuie, brună până
la negru). Variaţiile de culoare indică conţinutul în impurităţi a
cristalului. Din punct de vedere chimic este un sulfat de bariu, o sare a
acidului sufuric cu bariul, care explică densitatea mare de 4,5 g/cm³,
de unde şi denumirea greacă (barys = greu). Duritatea este de 3-3,5 pe scara Mohs.
Este un mineral format pe cale hidrotermală sau sedimentară, fiind frecvent însoţit de fluorit, calcit, cinabru. Baritina apare la Freiberg, Halsbrücke, Pöhla (Harz), zona Lahn-Dill şi Thüringer Wald în Germania, Alston Moor, Cumbria, Frizington şi Mowbray în Anglia, Baia Sprie şi Cavnic in România, Banská Štiavnica în Slovacia, Dědova hora şi Příbram în Cehia, Rusia, Georgia, Kazahstan, Mexic, Peru, Canada, Grecia, Italia, Marea Britanie, Franţa, ca şi la Elk Creek/South Dakota în SUA. Baritina este folosită ca înlocuitor al lichidului de sondă, de exemplu la forajele de obţinere a ţiţeiului (baritina stabilizează gaura de foraj). El se mai foloseşte la fabricarea vopselelor, ca material de umplutură în industria hârtiei şi a cauciucului, la obţinerea sărurilor de bariu.
Este un mineral format pe cale hidrotermală sau sedimentară, fiind frecvent însoţit de fluorit, calcit, cinabru. Baritina apare la Freiberg, Halsbrücke, Pöhla (Harz), zona Lahn-Dill şi Thüringer Wald în Germania, Alston Moor, Cumbria, Frizington şi Mowbray în Anglia, Baia Sprie şi Cavnic in România, Banská Štiavnica în Slovacia, Dědova hora şi Příbram în Cehia, Rusia, Georgia, Kazahstan, Mexic, Peru, Canada, Grecia, Italia, Marea Britanie, Franţa, ca şi la Elk Creek/South Dakota în SUA. Baritina este folosită ca înlocuitor al lichidului de sondă, de exemplu la forajele de obţinere a ţiţeiului (baritina stabilizează gaura de foraj). El se mai foloseşte la fabricarea vopselelor, ca material de umplutură în industria hârtiei şi a cauciucului, la obţinerea sărurilor de bariu.
Beril
Berilul
este un mineral din clasa ciclosilicaţilor, alumosilicat de beriliu, cu
formula chimică Be3Al2(SiO3)6. Structura sa cristalină este de tip
hexagonal. Poate forma cristale foarte mici, dar şi cristale de
dimensiuni enorme, care se termină brusc, cu feţe fin striate. Berilul
pur este incolor, dar impurităţile conţinute pot să-i confere un
colorit verde, albastru, galben, roşu sau alb.
Berilul este întâlnit de obicei în pegmatite granitice, dar (de exemplu în Munţii Urali se găseşte şi în şisturi de mică şi deseori este asociat cu minereuri de staniu sau wolfram. Unele dintre cele mai cunoscute locaţii de exploatare a varietăţilor de beril sunt Minas Gerais şi Pici în Brazilia, Chivor, Coscuez şi Muzo în Columbia, Antsirabé în Madagascar, Spitzkopje în Namibia, Iveland în Norvegia, Habachtal în Austria, Gilgit în Pakistan, Malyshevo, Murzinka şi Adun Chilon în Rusia, Keystone (Dakota de Sud) şi Pala (California) în SUA. La Namivo, în Mozambic, au fost descoperite cristale cu o masă de până la 177 tone. În Carolina de Sud, SUA, a fost de asemenea găsit un cristal cu masa de aproximativ 18 tone.
Berilul este întâlnit de obicei în pegmatite granitice, dar (de exemplu în Munţii Urali se găseşte şi în şisturi de mică şi deseori este asociat cu minereuri de staniu sau wolfram. Unele dintre cele mai cunoscute locaţii de exploatare a varietăţilor de beril sunt Minas Gerais şi Pici în Brazilia, Chivor, Coscuez şi Muzo în Columbia, Antsirabé în Madagascar, Spitzkopje în Namibia, Iveland în Norvegia, Habachtal în Austria, Gilgit în Pakistan, Malyshevo, Murzinka şi Adun Chilon în Rusia, Keystone (Dakota de Sud) şi Pala (California) în SUA. La Namivo, în Mozambic, au fost descoperite cristale cu o masă de până la 177 tone. În Carolina de Sud, SUA, a fost de asemenea găsit un cristal cu masa de aproximativ 18 tone.
Biotit
Biotitul (Mica cu magneziu şi fier, Mica neagră):
din anul 1999 este considerat de International Mineralogical
Association (IMA) ca un amestec de minerale de Annit şi Phlogopit.
Biotitul cristalizează in sistemul monoclinic, având formula chimică generală: K(Mg,Fe2+,Mn2+)3 [(OH,F)2|(Al,Fe3+, Ti3+)Si3O10], reprezentat prin cristale translucide până la opace, cu o strălucire metalică sidefie.
Biotitul se formează în rocile magmatice şi metamorfice. Sub acţiunea factorilor externi, alcătuieşte forme noi ca: Hydrobiotit (Vermiculit), Katzengold şi Clorit.
Mineralul a fost găsit în lacul Laacher See (Germania), Besnes (Franţa), Ontario (Canada), Evje (Norvegia), Uluguru Mountain (Tanzania).
Biotitul cristalizează in sistemul monoclinic, având formula chimică generală: K(Mg,Fe2+,Mn2+)3 [(OH,F)2|(Al,Fe3+, Ti3+)Si3O10], reprezentat prin cristale translucide până la opace, cu o strălucire metalică sidefie.
Biotitul se formează în rocile magmatice şi metamorfice. Sub acţiunea factorilor externi, alcătuieşte forme noi ca: Hydrobiotit (Vermiculit), Katzengold şi Clorit.
Mineralul a fost găsit în lacul Laacher See (Germania), Besnes (Franţa), Ontario (Canada), Evje (Norvegia), Uluguru Mountain (Tanzania).
Blenda
Borax
Bournonitul
Brazilianit
Bronzitul
Calcar
Terase de calcar din Turcia
Calcarul
sau carbonatul de calciu este o rocă sedimentară, dominant organogenă,
de culoare albă, cenușie sau galbenă. Roca este compusă în special din
mineralele calcit și aragonit ambele având formula chimică (CaCO3).
Calcarele se formează în general din sedimente biogene, dar mai pot
avea o geneză de formare prin reacții chimice sau procese clastice.
Calcarele au o importanță economică deosebită, fiind folosite ca materie
primă în industria de construcții, sunt rezervoare naturale de
depozitare a petrolului, gazelor naturale, sau este roca în care au loc
procesele carstice, cu formarea peșterilor acestea fiind locuri de
atracție turistică.
Calcedonie
Calcit
Calcopirita
Caolinit
Carneol
Caroit
Casiteritul
Celestit
Chabazitul
Cinabru
Citrin
Coridon
Covellina
Crisocola
Crisolit
Crisopraz (jad australian)
Cristobalit
Cuart
Cuart de stanca
Cuart fumuriu
Cuart roz
Cupritul
Demantoid
Diamant
Diopsid
Dioptaz
Dolomit
Dravit (turmalin brun)
Elbait (turmalin galben-verzui)
Epidot
Feldspat
Flourina
Fiind cunoscută și sub denumirea de fluorit, fluorina este un mineral din clasa halogenidelor, cu formula chimică CaF2. Este un fluorid
de calciu, care cristalizează în sistemul cubic, fiecare ion de calciu
fiind legat de 2 ioni de fluor. Fluorina are duritatea 4 pe scara Mohs,
cu o varietate de culori mare, mai frecvent verde și violet. Culoarea
mai închisă a cristalului provine din zăcămintele de uraniu, care
determină și caracterul fluorescent la lumina ultravioletă.
Fluorina se formează prin răcirea rocilor magmatice, asociate frecvent cu mineralele: Baryt (Baritina), Quarz (Cuarț), Topaz, Calcit, Galenita și Blendă. Mineralul apare în cantități mai mari ca parte componentă a rocilor vulcanice, granite, pegmatite. Cea mai mare mină de fluorit se află în rocile vulcanice din Las Cuevas, Mexic, urmată de China, India, Africa de Sud și SUA. „Blue John” este o mină de fluorit din Marea Britanie, locuri mai puțin însemnate se găsesc în Franța, Germania.
Fluorina se formează prin răcirea rocilor magmatice, asociate frecvent cu mineralele: Baryt (Baritina), Quarz (Cuarț), Topaz, Calcit, Galenita și Blendă. Mineralul apare în cantități mai mari ca parte componentă a rocilor vulcanice, granite, pegmatite. Cea mai mare mină de fluorit se află în rocile vulcanice din Las Cuevas, Mexic, urmată de China, India, Africa de Sud și SUA. „Blue John” este o mină de fluorit din Marea Britanie, locuri mai puțin însemnate se găsesc în Franța, Germania.
Fuchist
Galena
Galena (galenit) este un mineral din clasa sulfurilor cu un raport dintre metal și sulf de 1:1.
Cristalizează în sistemul cubic. Are formula chimică PbS, putând conține și până la 1 % argint.
Galena are drept habitus cristale cubice, dar pot apărea și forme octaedrice, mai rar forma tabulară. Culoarea mineralului este cenușiu de plumb, cu luciu metalic.
Duritatea mineralului este 2,5, iar densitatea este mare: 7,4 - 7,6 g/cm³.
Galenita ia naștere în rocile metamorfice, sau roci magmatice bogate în sulfuri (sfalerit), asociate frecvent cu zăcămintele de cupru, sau roci calcaroase și dolomitice.
Răspândire în Germania la Freiberg, Austria în Kärnten, Erzgebirge. În România este mai răspândit în bazinul minier Băița din județul Bihor, Baia Sprie și Cavnic din județul Maramureș.
Cristalizează în sistemul cubic. Are formula chimică PbS, putând conține și până la 1 % argint.
Galena are drept habitus cristale cubice, dar pot apărea și forme octaedrice, mai rar forma tabulară. Culoarea mineralului este cenușiu de plumb, cu luciu metalic.
Duritatea mineralului este 2,5, iar densitatea este mare: 7,4 - 7,6 g/cm³.
Galenita ia naștere în rocile metamorfice, sau roci magmatice bogate în sulfuri (sfalerit), asociate frecvent cu zăcămintele de cupru, sau roci calcaroase și dolomitice.
Răspândire în Germania la Freiberg, Austria în Kärnten, Erzgebirge. În România este mai răspândit în bazinul minier Băița din județul Bihor, Baia Sprie și Cavnic din județul Maramureș.
Gipsul
Gipsul este un mineral incolor, cu forme intermediare de culoare, până la alb, având formula chimică: CaSO4 • 2 H2O (sulfat de calciu). Gipsul este ușor solubil în apă, are o duritate mică (2), cristalizează în sistemul monoclinic, lasă o "urmă" albă.
Prin încălzire, pierde o parte din apa de cristalizare formându-se un "hemihidrat" numit Bassanit, cu formula chimică: CaSO4 • ½ H2O.
Prin pierderea în continuare a apei de cristalizare se formează sulfatul anhidru de calciu, denumit Anhidrit (CaSO4).
Apare atât ca formă masivă și cristalină, cu cristale incolore sau colorate în alb, galben, roșu sau cenușie (alabastru), cât și sub formă fibroasă (gips fibros). În unele cazuri poate forma cristale transparente (selenit). În mina Naica din Chihuahua, Mexic s-au găsit cristale cu lungime de 15 m.
Gipsul se formează prin cristalizare din soluții suprasaturate în sulfat de calciu din apa de mare, sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra rocilor calcaroase.
Zăcăminte mai importante de gips se află în Mexic, Algeria, Spania, Germania.
Prin încălzire, pierde o parte din apa de cristalizare formându-se un "hemihidrat" numit Bassanit, cu formula chimică: CaSO4 • ½ H2O.
Prin pierderea în continuare a apei de cristalizare se formează sulfatul anhidru de calciu, denumit Anhidrit (CaSO4).
Apare atât ca formă masivă și cristalină, cu cristale incolore sau colorate în alb, galben, roșu sau cenușie (alabastru), cât și sub formă fibroasă (gips fibros). În unele cazuri poate forma cristale transparente (selenit). În mina Naica din Chihuahua, Mexic s-au găsit cristale cu lungime de 15 m.
Gipsul se formează prin cristalizare din soluții suprasaturate în sulfat de calciu din apa de mare, sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra rocilor calcaroase.
Zăcăminte mai importante de gips se află în Mexic, Algeria, Spania, Germania.
Goetit
Grafit
Granat
Halitul (sare gema)
Sarea gemă este o clorură naturală de sodiu (natriu) cristalizată în sistemul cubic.Numită popular sare de bucătărie, rezultă (în laborator) prin reacția chimică:HCl (acid clorhidric) + NaOH (hidroxid de sodiu) = NaCl (clorură de sodiu) + H2O (apă).
Se prezintă sub formă de cristale cubice, incolore, cu gust sărat, solubile în apă (37,7% la O°C, 39,12% la 100 °C), greu solubile în alcool etilic (CH3CH2OH) și amoniac (NH3) lichid.
Are punctul de topire 801 °C, punctul de fierbere 1440 °C și densitatea de 2,16 g/cm³. La temperaturi mai mici de 15 °C cristalizează ca dihidrat, iar deasupra acestei temperaturi, anhidru.
Sarea gemă este higroscopică, fenomen care se datorează impurităților (mai ales clorurii de magneziu - MgCl2).
În România zăcăminte de sare se află în localități care poartă des denumirea de ocnă (mină de sare) ca de exemplu: Ocna Sibiului, Ocnele Mari, Ocna Mureș, Ocna Dejului, Târgu Ocna etc.
Heliodor
Heliotrop
Hematit
Hematitul este forma minerală a oxidului feric cristalină ca , Fe2O3 (III). El cristalizează în sistemul romboedric și are aceeași structurăilmenitul sau corindonul. Culoarea sa poate să varieze, de la negru la gri-argintiu, de la maroniu la roșiatic sau chiar roșu. Este unul dintre cele mai importante minereuri de fier, fiind întâlnit de obicei în formațiunile feroase în benzi. Hematitul lustruit a fost considerat ca piatră prețioasă și utilizat pentru realizarea de ornamente, mai ales în Epoca Victoriană. De asemenea, se utilizează pentru fabricarea de pigmenți, în industria vopselelor.
Zăcăminte importante de hematit au fost descoperite pe insula Elba, fiind extrase până în vremea etruscilor.
Identificarea pe planeta Marte a unor zone bogate în hematit gri, minereu de bază al fierului, a dus la întărirea ipotezei că în trecut pe planetă exista apă în stare liberă.
Hemimorfitul
Howlit
Ilmenit
Iolit (safir de apa)
Jad
Jais
Jasp
Kianit
Kottigit
Kunzit
Labradorit
Lazurit
Lepidolit
Libethenitul
Limonit
Magnetit
Magnezit
Magnezitul
este un mineral din clasa carbonaților anhidri întâlnit frecvent în
natură. El cristalizează în sistemul triclinic, având formula chimică
Mg[CO3 transparente, prismatice, romboedrice sau forme masive de
agregate de culoare albă, gălbuie și cu nunanțe mai închise de brun spre
negru. Magnezitul este izotip cu o
duritate mică de 4 - 4,5, poate fi întâlnit sub forme de
cristalecalcitul, iar împreună cu Gaspeitul, Otavitul, Rodocrozitul,
Siderita, Smithsonitul și Sferocobaltitul face parte din mineralele din
grupa calcitelor.
Malahit
Manganocalcit
Marcasita
Marmatit
Mezolit
Mica
Mimetesit
Moldavit
Morganit
ARTICOLUL ESTE BUN.DAR LA CAPITOLUL AUR ESTE PREA ABSOLUTIST SI RIGID.PENTRU CA DACA TELURUL ESTE SINGURUL CARE SE ATASEAZA AURULUI,CUM SE EXPLICA AMALGAMAREA AURULUI CU MERCUR?.APOI SE SPUNE CA PIRITA ESTE AURUL PROSTULUI,DE ACORD ,DAR ASTA IN CONDITIILE EXPLOATARII AURULUI ALUVIONAR CU SAITROCUL.PENTRU CA LA ORA ACTUALA SE EXPLOATEAZA PIRITE AURIFERE CARE ULTERIOR SINT TRATATE CHIMIC PENTRU EXTRAGEREA AURULUI CONTINUT IN PIRIE,MARCASITE SI ALTE CLSE DE SULFURI..LA POZA CU ALEXANDRIT SE REPREZINTA CRISTALE BIPIRAMIDALE ,CEEA CE NU CORESPUNDE CU FORMA NATURALA DE CRISTALIZAREA ALEXANDRITULUI.CAT MA BUCUR CA INTERNETUL MAI POATE FI UTIL PENTRU A NU CADEA IN INFORMATII GRESITE,INTENTIONAT SAU PRIN NECUNOASTERE SAU IGNORANTA.
RăspundețiȘtergere